În ceea ce priveşte componenta reactivă a curentului statoric, cum 
, rezultă
.
Pentru controlul cuplului electromagnetic dezvoltat de motor, componenta activă 
va fi rezultatul regulatorului de viteză, ce compară viteza prescrisă cu valoarea reală, măsurată. În cazul în care viteza reală este prea mică faţă de cea prescrisă, acţionarea va trebui să accelereze, deci motorul va trebui să dezvolte cuplu dinamic suplimentar, respectiv, cuplu dezvoltat de motor va trebui să crească, ceea ce se va realiza prin injectarea unui curent activ mai mare. În cazul cănd viteza reală este prea mare, acţionarea va trebui să frâneze, deci motorul va trebui să dezvolte cuplu dinamic negativ, respectiv, cuplu dezvoltat de motor va trebui să scadă sau chiar să devină negativ, ceea ce se va realiza prin injectarea unui curent activ mai mic, respectiv negativ. Adaptarea rapidă a valorii necesare a componentei active a curentului se realizează prin utilizarea unui regulator de tip PI, ce compară valorile prescrise şi reală ale vitezei.
Observaţie Dacă se doreşte ca poziţia să fie variabila controlată, valoarea prescrisă a vitezei va fi rezultatul unui regulator (de tip P), ce compară valorile prescrise şi reală ale poziţiei, schema de reglare obţinută fiind aşa numită "în cascadă".
Cele două componente ale curentului statoric, 
şi , obţinute în sistemul solidar cu fluxul rotoric, având evoluţii temporale de tipul mărimilor de curent continuu, trebuiesc "transpuse" în sistemul fix, pentru a obţine valorile prescrise instantanee ale curenţilor pe cele trei faze ale motorului. Aceasta se realizează prin transformarea de rotaţie de tipul 
descrisă de
.
Poziţia 
a fluxului rotoric şi deci a sistemului rotitor, faţă de sistemul fix, se obţine prin integrarea vitezei de rotaţie a fluxului rotoric obţinută anterior
.
Rezultă componentele ortogonale 
, 
(mărimi de curent alternativ), ce vor fi descompuse în trei componente, corespunzătoare valorilor instantanee prescrise ale curenţilor statorici
